Prima   »  EVENIMENTE   »  Naţionale » Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii au semnat astăzi Acordul de asistenţă pentru proiectul de susţinere a autorităţilor publice locale

Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii au semnat astăzi Acordul de asistenţă pentru proiectul de susţinere a autorităţilor publice locale

   
imprimare
17.09.2010   4333 Accesări  

Documentul a fost semnat de către Prim-ministrul Vlad FILAT, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova Asif J. CHAUDHRY şi Janina JARUZELSKI, Directorul misiunii regionale USAID pentru Ucraina, Belarus şi Moldova.

Acordul, în valoare de 12 mil. dolari SUA, vizează două domenii: suport pentru autorităţile publice locale şi reforma de descentralizare, precum şi  eficienţa energetică la nivel local. Proiectul de susţinere a autorităţilor publice locale este prevăzut pentru o perioada de patru ani şi va contribui la promovarea principiilor şi practicilor de bună guvernare la nivel local.

Prim-ministrul Vlad FILAT a menţionat cu această ocazie că semnarea Acordului respectiv vine să confirme o dată în plus caracterul ascendent al relaţiilor bilaterale moldo-americane şi se înscrie perfect în acţiunile ce au avut loc în ultimele luni de dinamizare a relaţiilor bilaterale.

„Prezentul Acord va susţine reformele planificate în domeniul descentralizării fiscale şi administrative prin acordarea asistenţei autorităţilor publice locale pentru ca acestea să devină mai eficiente în prestarea serviciilor de calitate populaţiei", a spus Prim-ministrul.

Premierul a precizat că prima componentă a proiectului, suport pentru autorităţile publice locale şi reforma de descentralizare, în valoare de 10 mil. dolari, va oferi asistenţă tehnică şi instruire în vederea consolidării funcţiilor administrative la nivel sub-naţional, inclusiv elaborării bugetelor, colectării veniturilor la nivel local, prestării serviciilor publice locale, planificării comunitare, participării şi implementării politicilor şi programelor de dezvoltare.

Cea de-a doua componentă, în valoare de 2 mil. dolari, va ajuta autorităţile publice locale la planificarea şi implementarea măsurilor de eficienţă energetică, ţinînd cont de necesităţile grupurilor vulnerabile ale populaţiei.

În acest sens, eforturile Guvernului vor viza îmbunătăţirea prestării serviciilor prin planificarea municipală, gestionarea serviciilor de calitate la nivel local, mărirea veniturilor disponibile pentru autorităţile publice locale şi promovarea practicilor îmbunătăţite de management financiar şi îmbunătăţirea eficienţei energetice, prin susţinerea practicilor de eficienţă energetică, investiţiilor capitale în vederea reducerii costurilor înalte ale energiei pentru bugetele locale.

„Proiectul de susţinere a autorităţilor publice locale se va concentra asupra centrelor raionale, care dispun de o bază adecvată de resurse financiare şi capacităţi administrative necesare pentru îmbunătăţirea serviciilor", a specificat Prim-ministrul. 

Ambasadorul Statelor Unite ale Americii a menţionat că ţara sa este determinată să susţină în continuare Guvernul Republicii Moldova în promovarea reformelor.

Asif J. CHAUDHRY a menţionat că asistenţa acordată în cadrul acordului semnat astăzi vine să sprijine Guvernul Republicii Moldova în realizarea unui obiectiv-cheie care a fost stabilite în documentul strategic „Relansăm Moldova", dar şi în cadrul Principiilor de Parteneriat dintre Guvernul Republicii Moldova şi partenerii de dezvoltare, şi anume: descentralizarea fiscală şi administrativă.

„Sperăm că proiectul va contribui la îmbunătăţirea calităţii serviciilor şi infrastructurii în Moldova prin oferirea asistenţei autorităţilor publice locale la planificarea, gestionarea, prestarea acestor servicii şi dezvoltarea bazei financiare", a spus oficialul.

Prim-ministrul a adus mulţumiri Guvernului SUA pentru ajutorul constant acordat ţării noastre şi personal Ambasadorului Asif J. CHAUDHRY pentru contribuţia pe care o are în ceea ce ţine de dezvoltarea relaţiilor bilaterale, menţionînd că şi de această dată ajutorul partenerilor noştri americani s-a dovedit a fi oportun şi de real folos.

               
Tel. +373 22 25 05 83
Fax  +373 22 25 05 81
Creat de
  Adresa:
Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, Casa Guvernului, MD-2033 Chişinău, Republica Moldova
© 2019 Cancelaria de Stat a Republicii Moldova
Toate drepturile rezervate
  Total vizitatori: 725709 |  ieri: 280 |  azi: 48 |  Online: 6
 
Abonare noutăţi