Prima   »  EVENIMENTE   »  Naţionale » Partenerii de dezvoltare au făcut o trecere în revistă a proiectelor pentru promovarea reformei de descentralizare

Partenerii de dezvoltare au făcut o trecere în revistă a proiectelor pentru promovarea reformei de descentralizare

   
imprimare
03.07.2013   1566 Accesări  

La 3 iulie, la iniţiativa Cancelariei de stat, reprezentanţii mai multor organizaţii internaţionale şi programe de dezvoltare s-au întrunit la o şedinţă informală a donatorilor pentru a trece în revistă activităţile de promovare a reformei de descentralizare.

Potrivit participanţilor la şedinţă, în prezent, partenerii reformei – guvernele Danemarcei, Germaniei, României, Statelor Unite şi Suediei, Consiliul Europei, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare şi alte agenţii ONU, şi mai multe fundaţii străine de dezvoltare – desfăşoară activităţi în câteva compartimente ale reformei. Acestea includ: managementul finanţelor publice locale şi descentralizarea fiscală, clarificarea competenţelor autorităţilor centrale şi locale, statutul proprietăţii publice şi evaluarea proprietăţii primăriilor, sporirea capacităţilor APL pentru prestarea unor servicii calitative, abordarea ghişeului unic pentru serviciile administrative şi promovarea unor proiecte de cooperare intercomunitară, asistenţă pentru elaborarea planurilor de dezvoltare strategică la nivel de comună sau oraş-reşedinţă de raion, şi altele.

Mai multe proiecte au drept scop mobilizarea şi abilitarea economică a femeilor şi grupurilor vulnerabile. La Ialoveni, de mai bine de un an, funcţionează un centru de informare pentru APL, unde primăriile pot primi consultanţă în privinţa accesării fondurilor de dezvoltare externă, iar mai mulţi parteneri de dezvoltare au organizat vizite de studii şi schimb de experienţă pentru reprezentanţii APL de nivelul 1 şi 2.

Potrivit reprezentanţilor instituţiilor donatoare, prezenţi la şedinţă, Cancelaria de stat coordonează cu succes activităţile din domeniul descentralizării. Susţinerea în continuare a acestor eforturi, spun ei, va depinde de voinţa politică de care va da dovadă Guvernul moldovean pentru realizarea plenară a reformei de descentralizare. Eugen Furculiţă, consilierul Secretarului general al Guvernului, a mulţumit partenerilor de dezvoltare pentru asistenţa acordată şi a reiterat angajamentul executivului de a duce la bun sfârşit cele începute, pentru a oferi satelor moldoveneşti şansa de a se dezvolta armonios.

Participanţii la şedinţă au convenit asupra necesităţii creării unei platforme de comunicare permanente în domeniul descentralizării pentru unificarea mesajelor despre necesitatea reformei, dar şi despre beneficiile acesteia pentru autonomia locală şi dezvoltarea satelor moldoveneşti. O asemenea platformă de comunicare va fi lansată în cel mai scurt timp.

               
Tel. +373 22 25 05 83
Fax  +373 22 25 05 81
Creat de
  Adresa:
Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, Casa Guvernului, MD-2033 Chişinău, Republica Moldova
© 2019 Cancelaria de Stat a Republicii Moldova
Toate drepturile rezervate
  Total vizitatori: 726981 |  ieri: 155 |  azi: 21 |  Online: 0
 
Abonare noutăţi