Prima   »  EVENIMENTE   »  Naţionale » Iurie Leancă: Descentralizarea înseamnă îmbunătăţirea vieţii oamenilor la nivel local

Iurie Leancă: Descentralizarea înseamnă îmbunătăţirea vieţii oamenilor la nivel local

   
imprimare
02.07.2013   3657 Accesări   moldpress

Dle prim-ministru, Strategia naţională de descentralizare a fost adoptată anul trecut, în luna aprilie. Cum decurge realizarea Strategiei? Se regăseşte domeniul respectiv printre priorităţile Guvernului pe care îl conduceţi?

Iurie Leancă: Descentralizarea rămâne o prioritate indiscutabilă a Guvernului Republicii Moldova. În Programul de guvernare, am ales o abordare cuprinzătoare, punând accent pe modernizarea concomitentă a administraţiei publice locale şi centrale.

Pentru noi, descentralizarea înseamnă îmbunătăţirea vieţii oamenilor la nivel local prin asigurarea autonomiei primăriilor, modificarea modalităţii de finanţare a acestora, participarea largă a cetăţenilor în viaţa comunităţilor şi, în consecinţă, dezvoltarea durabilă a tuturor satelor şi comunelor din ţară.

Am primit semnale pozitive de la partenerii de dezvoltare după adoptarea Strategiei naţionale de descentralizare - vedeţi, de exemplu, raportul de progres al Republicii Moldova în cadrul Politicii Europene de Vecinătate din martie anul curent - şi, bineînţeles, nu trebuie să ne oprim acum.

Echipele de lucru au elaborat deja proiectul Strategiei de descentralizare în educaţie, care este, la rândul său, parte a reformei din educaţie. Sunt în proces de elaborare strategiile sectoriale de descentralizare a serviciilor. Se lucrează la descentralizarea patrimonială şi delimitarea clară a competenţelor autorităţilor locale şi centrale. Am făcut progrese importante în descentralizarea financiară.

Aşteptăm implicarea cât mai activă a tuturor ministerelor, agenţiilor guvernamentale şi a altor instituţii de stat în acest efort pentru a realiza ceea ce ne-am propus: primării puternice în toate localităţile ţării, servicii mai bune şi mai accesibile oferite la nivel local şi oameni mai implicaţi în luarea deciziilor în comunităţile lor.

 

 Aţi menţionat descentralizarea financiară. Totuşi, se pare că nu toţi primarii sunt de acord cu noua formulă de transferuri de la nivelul central la cel local, prevăzută în modificările la Legea finanţelor publice locale.

 I.L. În realizarea acestei reforme, ne conducem de ideea că în Moldova se poate trăi bine şi departe de capitală. Iar acest lucru poate fi realizat dacă revizuim formula de transferuri de la nivel central către primării, şi facem aceste transferuri mai echitabile, eliminând factorii ce încurajează corupţia la nivelul autorităţilor raionale şi locale.

Legea finanţelor publice locale în redacţie nouă, votată de Parlament în prima lectură acum două săptămâni, prevede o formulă de transferuri către bugetele locale după număr de locuitori şi capacitate fiscală. Sperăm că forul legislativ va reuşi să adopte legea în lectură finală în timp util, astfel încât toate cele aproape 900 de primării din Moldova să beneficieze de transferuri mai echitabile la bugetele locale şi fonduri mai ample, deja începând cu anul 2014. În consecinţă, majoritatea primăriilor vor avea bugete mai mari şi mai autonome. Acest lucru le va permite să atragă şi fonduri suplimentare pentru dezvoltare - din programe europene sau prin investiţii private - ce vor avea un impact corespunzător: crearea lucurilor de muncă în teritoriu.

 

Aţi prezidat vineri şedinţa Comisiei Paritare pentru implementarea Strategiei naţionale de descentralizare. Ce s-a discutat la Comisie?

 I.L. La şedinţa din 28 iunie, am audiat rapoartele de progres privind elaborarea strategiilor de descentralizare sectorială ale Ministerelor Economiei, Educaţiei, Finanţelor şi Muncii. Am agreat metodologia de evaluare a capacităţilor autorităţilor publice locale. Această metodologie ne va permite să estimăm cât de eficace sunt, în prezent, cele aproape 900 de primării din Moldova, pentru a avea o idee clară asupra sistemului general, şi pentru a putea pregăti mai informat acţiunile de intervenţie.

La sfârşitul reuniunii, am trasat priorităţile instituţiilor implicate în reformă pentru următoarea perioadă. Am îndemnat ministerele de resort şi Cancelaria de Stat să-şi sporească eforturile pentru elaborarea şi aprobarea, până la sfârşitul acestui an, a tuturor strategiilor sectoriale de descentralizare, prevăzute de Strategia naţională, astfel încât ele să poată fi realizate în următorii doi ani.

Dle prim-ministru, care este finalitatea realizării Strategiei? Ce ne dorim să obţinem după realizarea reformei de descentralizare?

I.L. Noi pornim de la premisa că toţi cetăţenii Republicii Moldova - femei, bărbaţi, grupuri vulnerabile - au dreptul să primească servicii locale de calitate, să poată trăi şi munci acasă, şi acesta este scopul urmărit de Guvern în realizarea descentralizării. Statul trebuie să îşi asume această responsabilitate pe care o are în faţa cetăţenilor şi să dezvolte politici, să aloce competenţe şi resurse în aşa fel încât furnizarea serviciilor să devină o realitate în scurt timp, promovând oportunităţile economice şi deschiderea noilor locuri de muncă la nivel local.

Este necesar să întelegem în ce măsură fiecare autoritate locală are capacităţile materiale, umane şi financiare pentru îndeplinirea responsabilităţilor încredinţate, ca apoi să adoptăm politicile cele mai adecvate pentru stimularea celor mai capabili sau pentru ajutorarea sau restructurarea celor care nu dispun de capacităţi suficiente, respectând autonomia locală.

Veţi reuşi să realizaţi pe deplin reforma de descentralizare până la sfârşitul mandatului acestui Guvern?

I.L. Reforma sistemului de administrare locală este un proces de durată lungă. Ea presupune şi o revizuire periodică a impactului schimbărilor efectuate. Ne vom strădui să implementăm cele mai importante sarcini prevăzute de Strategia naţională de descentralizare în perioada mandatului nostru, astfel încât schimbările să fie pozitive şi ireversibile.

Pentru noi este important ca noile legi, reguli, competenţe, servicii şi abordări în autonomia administraţiei locale să fie aprobate şi funcţionale până în 2015, când vor avea loc alegeri locale generale. Astfel, vom asigura noilor aleşi locali un sistem al administraţiei publice locale nou, mai bine pus la punct şi mai eficient.

               
Tel. +373 22 25 05 83
Fax  +373 22 25 05 81
Creat de
  Adresa:
Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, Casa Guvernului, MD-2033 Chişinău, Republica Moldova
© 2024 Cancelaria de Stat a Republicii Moldova
Toate drepturile rezervate
  Total vizitatori: 2276914 |  ieri: 1283 |  azi: 1063 |  Online: 36
 
Abonare noutăţi